노래
아티스트
장르
트랙 커버 Sărută-mă Încet

Sărută-mă Încet

2:132026-02-06

더 많은 노래 — Ares

  1. Ce îți port în piept
      2:38
  2. Crown Freestyle
      3:03
  3. Nu Mă Plâng
      2:24
  4. Nau Nimi
      1:42
모든 노래

설명

작곡: Ionuş Denis Florea

작사: Ionuş Denis Florea

가사 및 번역

원문

M-ai făcut să simt, când aveam un pas și cădeam în abis, yeah

Noi doi am aprins o flacără care încă nu s-a stins, yeah

Chiar dac-a suflat, vântul mai tare, noi ne-am protejat

Într-un castel cu zidul înalt, adică unu-n brațele ceilulalt

C-o mână te-ating, cu alta mă prind de piele de parcă-i un vis

Da' nu-i un vis, e un paradis în care sunt blessed că pot să exist

Cu ea, cu ea

Dar dacă pierd iar

Baby te rog, sărută-mă încet

Am răni care dor, strânge-mă la piept

Să pot să dobor monștrii din interior

Numai tu poți să mă faci să adorm

Baby te rog, sărută-mă încet

Am răni care dor, strânge-mă la piept

Să pot să dobor monștrii din interior

Numai tu poți să mă faci să adorm, yeah

Am mili de flow-uri, si pare că-s tare dar lângă tine sunt doar un om

Am avut grijă-mpreună de plantă și planta a devenit un pom

N-am stare-atunci când mă gândesc la ce-o să construim în doi

Și-am o întrebare, dar una la care știm răspunsul amândoi

Daca ne ținem de plan, nu o să fie în van

Noi suntem Soare și Lună, și stele și ocean

Ca zeii primordiali

Când îmi e sete, tu îmi dai nectar

Și când sunt rece, mă faci să ard

Dar dacă pierd iar

Baby te rog, sărută-mă încet

Am răni care dor, strânge-mă la piept

Să pot să dobor monștrii din interior

Numai tu poți să mă faci să adorm

Baby te rog, sărută-mă încet

Am răni care dor, strânge-mă la piept

Să pot să dobor monștrii din interior

Numai tu poți să mă faci să adorm, yeah

한국어 번역

내가 한 발짝 내딛고 심연에 빠져들고 있을 때, 당신은 나에게 느끼게 해줬어요, 예

아직 꺼지지 않은 불꽃을 둘이서 불을 붙였어, yeah

바람이 더 세게 불어도 우리는 우리 자신을 지켰어요

높은 벽이 있는 성에서, 즉 서로의 품에

한 손으로는 당신을 만지고 다른 한 손으로는 꿈결처럼 내 피부에 달라붙어요

응, 꿈이 아니야, 존재할 수 있어서 축복받은 천국이야

그녀와 함께, 그녀와 함께

하지만 또 지면

자기야 나에게 부드럽게 키스해줘

아픈 상처가 있어 날 꼭 안아줘

내부의 몬스터를 쓰러뜨릴 수 있도록

너만이 날 잠들게 할 수 있어

자기야 나에게 부드럽게 키스해줘

아픈 상처가 있어 날 꼭 안아줘

내부의 몬스터를 쓰러뜨릴 수 있도록

너만이 날 잠들게 할 수 있어, 그래

내겐 수 마일의 플로우가 있어 멋있어 보이지만 네 옆엔 난 그저 인간일 뿐이야

우리가 함께 식물을 돌보니 그 식물이 나무가 되었어요

우리가 함께 무엇을 만들어갈지 생각하면 참을 수가 없어요

질문이 있는데 우리 둘 다 답을 알고 있어요

우리가 계획대로 한다면 헛되지는 않을 것이다

우리는 해와 달과 별과 바다이다

원시의 신들처럼

내가 목마르면 꿀을 줘요

그리고 내가 추울 때, 당신은 나를 불타게 만들어요

하지만 또 지면

자기야 나에게 부드럽게 키스해줘

아픈 상처가 있어 날 꼭 안아줘

내부의 몬스터를 쓰러뜨릴 수 있도록

너만이 날 잠들게 할 수 있어

자기야 나에게 부드럽게 키스해줘

아픈 상처가 있어 날 꼭 안아줘

내부의 몬스터를 쓰러뜨릴 수 있도록

너만이 날 잠들게 할 수 있어, 그래

영상 보기 Ares - Sărută-mă Încet

트랙 통계:

스트리밍 수 Spotify

차트 순위 Spotify

최고 순위

조회수 YouTube

차트 순위 Apple Music

Shazams Shazam

차트 순위 Shazam